Până la urmă de ce nu este comunismul un sistem de guvernare bun? De fapt nu îmi propun să spun că este un sistem rău… ci faptul că este utopic. Da, da, ştiu, cu toţii cunoaştem asta şi nu imi doresc să reinventez roata, însă care este povestea comunismului? Istoric cu toţii cunoaştem duzina de evrei care au conceput comunismul, dar de ce au ajuns ei la o astfel de filosofie considerând că se pot observa cu claritate doua greşeli:
1. toată povestea cu egalitatea nu este posibilă, omul nu este egal din naştere cu altul din varii motive, nu numai sociale. De asemenea nu toţi oamenii au aceleaşi necesităţi şi din câte vedem exită mari probleme privind mâncarea în anumite ţări şi locuinţele la noi. Deci asta ce înseamnă? Se încerca distrugerea individului înlocuindu-l cu o mentalitate de turmă, păstorul ştiind ce şi cât să dea oilor, unde să le ducă şi aşa mai departe.
2. ceea ce pentru omul normal este conştiinţa de sine, individualitatea, pentru cei bolnavi acest lucru se poate transforma în megalomanie, orgoliu exacerbat. Aşa că din start într-o lume egalitaristă vor fi oameni care să îşi dorească să iasă din turmă într-un mod nedrept. Această tipologie de oameni se vede şi în capitalism sub denumirea de finanţişti şi în general afaceriştii ce văd în faţa ochilor cifre, nu oameni.
Un sistem care pretinde oamenilor un comportament prestabilit şi ca aceştia să renunţe la unicitate în vederea integrării într-un comun omogen este imposibil.
Un sistem în care omul trebuie să se lupte pentru a avea parte de strictul necesar nu este nici acesta ideal, mai devreme sau mai târziu va duce la mari probleme sociale şi tulburări de ordine, iar dacă le mai scoţi şi dreptul la intimitate (NOM) totul este pregătit pentru un război civil.
Lucrul haios… mai mult sau mai puţin, este că niciun sistem de guvernare nu este bun. Poate un al 3-lea război monial va clarifica situaţia.
Postat in Politica
Etichete: comunism, egalitarism, mondiala, NOM, noua, ordine
Comentarii recente